Satul Voloiac, veche aşezare atestată documentar la 1571, este aşezat în partea de est a judeţului Mehedinţi, în zona de deal, zonă cunoscută geografic sub numele de Platforma Strehaiei, la aproximativ 8 km de oraşul Strehaia.
Biserica a fost construită între anii 1808-1810, din cărămidă, fără fundaţie, este aşezată în mijlocul satului şi este ctitorie a “ dumnealui Boariu Mihai Izvoranu şi s-au săvârşitu de feciorii dumnealui”. S-a sfinţit la 25 septembrie 1810 primind hramul “ Înălţarea Domnului”, aşa cum reiese din pisania zugrăvită în pridvor, deasupra uşii.
Din punct de vedere arhitectural, biserica este o clădire bine proportionate, în formă de navă cu altar, naos, pronaos şi tindă, cu turla - clopotniţă peste pronaos la care se ajunge pe o scară din lemn în formă de spirală unde se află clopotul, dimensiuni exterioare 18,50 m x 7 m x 18 m.
Turla, de proporţii foarte frumoase, este octogonală, cu fiecare latură ocupată de câte o deschidere îngustă încadrată în trei retrageri şi sus de un arc din zimţi de cărămidă.
Decoraţia exterioară se compune dintr-un brâu rotund, înlocuit în unele porţiuni prin mai multe profile drepte; dintr-o cornişă rotundă cu urme de zugraveală; din firidele formate din două ciubuce arcuite, ale patrulaterului turlei; dintr-o firidă rotundă pentru icoana hramului, în faţă. În 1943-1945, când biserica a fost reparată, se mai vedeau urme de zugraveală pe pereţi. Ferestrele - câte două pe fiecare latura a naosului, una pe latura sudică a pronaosului şi una la altar - sunt cele originale, nemodificate (1,20/0,20 afară, 1,30/0,80 în interior).
Pictura în frescă, originară, a fost executată de meşteri craioveni, după cum dovedeşte inscripţia de pe peretele dinspre răsărit al pronaosului: “Eu Gavrilă zugrav ot Craiova, 1809 ”, alegerea şi interpretarea temelor făcându-se în unele cazuri fie din memorie, fie după o copie defectuoasă a erminiilor, deoarece nici ordinea icoaselor, nici iconografia lor şi nici textul nu este respectat întocmai.
Portretele ctitorilor nu sunt executate toate la aceeaşi scară: pe când ctitorii mai de seamă sunt zugrăviţi, conform obiceiului, la mărimea naturală, copiii nevarstnici (cu excepţia copiilor ctitorului principal) şi unele persoane de condiţie socială mai modestă sunt înfăţişate la o scară mult mai redusă.
Biserica are la intrare uşă groasă din stejar care se închide cu un drug de lemn prin interior, probabil biserica putea fi folosită ca refugiu în calea năvălitorilor.
Icoanele de pe catapeteasma, în stare bună, sunt cele originale, dovada inscripţia de pe icoana Mântuitorului: “1808 decembrie 20”.
În pridvor se află o piatră de mormânt cu următoarea inscripţie: “Să fie iertaţi! 20 februarie 1847. Iancu Ionescu şi Maria Ionescu din Voloiacu ”.
În 1906-1910 a fost înlocuită sita cu care era acoperită cu tablă zincată, iar în 1964 i s-a reparat clopotniţa.
Ultima sfinţire s- a făcut în 1979 când a fost vopsită tabla, a fost electrificată şi s-a împrejmuit cu gard de beton .
În curtea bisericii a funcţionat un cimitir până în anul 1900 când urmaşi ai ctitorilor au donat un teren pentru cimitir la aproximativ 150 m de biserică.
Preoţi slujitori în acest sfânt locaş au fost “Popa Ion şi Popa Constantin” aşa cum reiese din pisania bisericii, iar mai târziu, probabil după 1900, preoţii Mihai Ionescu Miloteanu, Gheorghe Miloteanu, Enache Dumitru, Daescu Dumitru, slujitori şi la biserica din satul Valea Bună, filie a Parohiei Voloiac.